Ionel Dănciulescu e în continuare supărat pe conducerea dinamovistă, după ce a primit prin mail suspendarea contractului de muncă, deși el voia să ajute clubul cu 50.000 de euro pentru a lua licența pentru sezonul următor. Informația a fost anunțată în exclusivitate de ProSport.
Directorul sportiv al „câinilor” a explicat cum a trăit momentul respectiv și susține că ar fi fost gata să ofere acei bani dacă oamenii din conducere îi spuneau ce sume urmează să intre în club din drepturile TV.
„Ce m-a deranjat a fost că am primit pe mail un document prin care contractul era suspendat. Azi am primit alt document care arăta că trebuie să primesc 75%.
A fost acea ședință a clubului în care Bogdan (n.r. Bălănesc, președintele clubului) a încercat să ne explice că sunt probleme cu luarea licenței, că lumea trebuie să înțeleagă. Mie mi-a venit pe moment: dacă pot să ajut clubul, o s-o fac.
Apoi, am spus că dacă e nevoie de bani, o să dau, numai să luăm licența. Acum două săptămâni m-a sunat Bogdan. Am fost să iau niște acte să le dau jucătorilor să semneze. I-am spus din nou, sunt un om de cuvânt. Dacă pot să ajut clubul, o s-o fac. Dar aveam și eu nevoie de niște răspunsuri: ce bani mai sunt de dat, ce bani mai sunt de luat de la televiziune? Trebuie să am garanția că o să-mi primesc banii înapoi”, a declarat Danciu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER